Lovitură grea pentru Oana Lis: bunica sa, care i-a oferit tot sprijinul matern, a încetat din viață.
Oana Lis este în doliu, după ce bunica sa, Vasilica, a murit. Anunțul a fost făcut chiar de vedetă pe rețelele sociale.
Oana Lis era îngrijorată pentru starea de sănătate a bunicii sale
Ieri, într-un mesaj sfâșietor postat pe rețelele sociale, vedeta a vorbit despre starea de sănătate precară a bunicii sale, mamaie Vasilica și îi îndemna pe urmăritorii săi să se roage pentru dânsa.
„Nu știi niciodată când faci ultima poza cu cineva. Când e ultima îmbrățișare cu cineva drag.
Poza asta cu mamaie Vasilica e de acum vreo 5 ani în urmă, când a fost ea ultima dată la mine .
Știu că mulți dintre voi mă mai întreba de ea, n-ați uitat-o, o știți de când mergeam împreună pe la emisiuni.
Acum, zilele astea, mamaie nu se simte așa bine, e vârsta, bătrânețea, toate adunate, dar pe mine mă doare că ptr mine a fost mai mult decât o bunică, a fost de multe ori mama pe care n-am avut-o. E tot ceea ce știu de când mă știu.
Vă rog să vă rugați cu mine, dacă se poate să și mai revină, că aș vrea să o mai am puțin în viață mea.
Dacă se poate, te rog, Doamne să-i mai aud vocea și să avem glumele noastre , oricum facă-se voia Domnului, ca întotdeauna.”, a scris Oana Lis pe rețelele sociale.
EXCLUSIV | Oana Lis, dezamăgită de ziua de naștere a lui Viorel Lis: „Nu s-a așteptat la asta”. Dorința pe care și-a pus-o fostul edil, la 83 de ani
Oana Lis, despre traumele copilăriei
Partenera de viață a lui Viorel Lis a oferit detalii, în repetate rânduri, despre suferințele din primii ani de viață și despre legătura dificilă cu tatăl său, care se confrunta cu dependența de alcool.
„Tatăl meu a fost alcoolic. Eu beau social, dar după Covid nu mai duc mai mult de un pahar de vin. Și să bei singur e trist.”, a spus Oana Lis în cadrul rubricii Detectorul de minciuni, la emisiunea Exclusiv VIP de la Prima TV.
Oana Lis a surprins la început de an! Mesajul care a apărut pe pagina ei i-a făcut pe internauți să reacționeze instant: „Un om trimis de Dumnezeu în viața ta”
Oana Lis și-a deschis sufletul și a vorbit despre perioada neagră a tinereții sale, recunoscând chiar că sărăcia extremă a împins-o să ia lucruri care nu i se cuveneau.
„Eram foarte săracă. Primul lucru pe care l-am furat a fost o rochiță de la o păpușă. Nu puteam să fur păpușa, așa că am luat rochița. După trei zile, am dat-o înapoi.”
Totodată, vedeta a recunoscut un alt episod: „Am furat o bluză, pe care am pus-o sub cea pe care o plătisem.”
Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie
Exclusiv | Se iubește cu un tânăr mai mic cu 20 de ani, însă Emilia Ghinescu ascunde o dramă uriașă: „Nu mai pot face copii”
Horoscop pentru miercuri, 6 mai 2026: Semnul zodiacal care atrage toate privirile fără să vrea
După 35 de ani, mulți încep să se îngrașe! Soluția este…
Valentin Sanfira iese la rampă cu o DECLARAȚIE PUTERNICĂ și vorbește fără filtre! Ce a transmis în urmă cu câteva ore A LUAT PE TOATĂ LUMEA PRIN SURPRINDERE: „Chiar și…










