UPDATE RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, Galați și Brăila! Noi atacuri la granița cu România, o dronă a fost doborâtă în Buzău

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat mai multe drone la aproximativ 33 km Nord de graniţa fluvială cu România în jurul orei 00:10, în noaptea de 23 spre 24 iulie.

O dronă a fost doborâtă în România

Șeful statului a anunțat vineri, 4 iulie, că o dronă care a pătruns în spațiul aerian românesc a fost doborâtă în Buzău. Nicușor Dan a precizat că incidentul s-a produs în jurul orei 11:00. Drona a fost neutralizată într-o zonă nelocuită de către un pilot român aflat la bordul unui avion F-16.

„Am avut o dronă în spaţiul aerian, ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11:00, de către un pilot român de pe un F16. Important de subliniat că zona era nelocuită, ăsta e şi motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos. Acum sunt echipele instituţiilor care cercetează pentru a veni cu toate detaliile despre incident”,

Citește AICI: O dronă care a intrat în spațiul aerian românesc a fost doborâtă în Buzău de un avion F-16, anunță Nicușor Dan: „Era într-o zonă nelocuită”. Localnicii au primit mesaj RO-Alert

Alerta aeriană a fost extinsă și în Brăila și Galați

Un elicopter IAR-330 Puma Socat al Forţelor Aeriene Române a fost ridicat de la sol în noaptea de joi spre vineri, la ora 00:48, după ce Rusia a lansat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina.

De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost informat de către Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) cu privire la măsurile de alertare pentru populația din Tulcea. Astfel, un mesaj RO-Alert a fost emis la ora 00:56 pentru locuitorii județului.

Alerta aeriană a încetat la ora 01:33, iar Ministerul Apărării Naționale a precizat că monitorizează permanent situația și informează în timp real structurile aliate.

„În cursul nopţii de 23 spre 24 iulie, Federaţia Rusă a executat o serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina. Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, în jurul orei 00:10, un grup de ţinte aeriene care evoluau la o distanţă de aproximativ 33 km Nord de graniţa fluvială cu România.

Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul național sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian”, a informat MApN, printr-un comunicat.

Lasă un comentariu