Un eveniment feroviar a avut loc în comuna Filipești, județul Bacău, după ce un tren de călători InterRegio, care circula pe ruta Suceava – Constanța, s-a ciocnit cu o autocisternă încărcată cu ciment. În urma impactului, cabina autocisternei a fost cuprinsă de flăcări, iar la fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe.
Autocisterna a fost cuprins de foc în urma impactului
Potrivit informațiilor transmise de autorități, pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție și comandă (APIC), precum și patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. În urma ciocnirii, cabina autocisternei a fost cuprinsă rapid de foc, iar p pompierii au intervenit prompt și au reușit să lichideze focul. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Aproximativ 200 de călători s-au autoevacuat
Toți călătorii aflați în tren s-au autoevacuat în siguranță înainte de sosirea echipajelor de intervenție și potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, în garnitură se aflau aproximativ 200 de persoane. În urma incendiului, cabina autocisternei a ars în totalitate, iar două vagoane ale trenului au fost afectate de căldura degajată de flăcări.
„Dormeam şi la un moment dat am simţit un impact şi am văzut pe fereastră o cisternă, Am văzut foc peste tot, ţipau oamenii şi au spus la un moment dat lăsaţi totul şi ieşiţi cât mai repede din tren deoarece e posibil să explodeze”,a precizat un copil.
De asemenea, o pasageră a precizat că:„Am luat geanta şi ce am putut să luăm, bagajul a rămas aici. Am luat şi am mers încolo. Am căzut sub tren, ne-am dat drumul că era înaltă scara şi am căzut”
La locul evenimentului a ajuns o locomotivă aparținând CFR, care a preluat garnitura de tren. Cele două vagoane afectate au fost înlăturate, astfel încât restul garniturii să își poată continua deplasarea spre destinație.
Autoritățile continuă verificările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul feroviar.
DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.










