Marian este românul de 19 ani care și-a pierdut viața în Italia. Se afla la cules de roșii când i s-a făcut brusc rău

Primele informații indică faptul că tânărul s-a stins din viață după ce i s-a făcut rău de la caniculă, potrivit Observatornews.

Medicii nu au mai putut face nimic pentru tânăr
Incidentul s-a petrecut în comuna Stagno Lombardo, la aproximativ doi kilometri de râul Po. După ce i s-a făcut rău, Marian a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul din Cremona, însă medicii nu au reușit să îi salveze viața. Acesta era cazat în localitatea Monticelli d’Ongina, din provincia Piacenza.

Carabinierii și specialiștii Serviciului pentru Prevenție și Siguranță la Locul de Muncă din cadrul ATS Valpadana încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul.

Din datele existente până în prezent reiese că raportul său de muncă era încheiat în mod legal.

Printre ipotezele analizate se numără un șoc termic provocat de deshidratare, dar și posibilitatea unui accident vascular cerebral ori a unei afecțiuni cardiace nediagnosticate.

Autoritățile iau în calcul efectuarea unei autopsii pentru clarificarea cauzei morții.

Cazul a provocat numeroase reacții în Italia, inclusiv din partea reprezentanților clasei politice.

„Moartea tânărului român este o altă rană care va rămâne deschisă”, a declarat Antonella Forattini, lidera grupului Partidului Democrat în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților.

Aceasta a criticat măsurile existente pentru protejarea muncitorilor în perioadele cu temperaturi extreme.

„Răspunsul ministrei Muncii, Calderone, în cadrul audierii comisiilor pentru Agricultură și Muncă lasă în continuare nerezolvate problemele legate de decesele din agricultură. În ceea ce privește căldura extremă, ministra a făcut trimitere la protocolul național”, spune Forattini, „însă este izbitoare lipsa unui sistem de monitorizare a accidentelor și deceselor care pot fi puse în legătură cu valurile de căldură”.

Autoritățile au deschis o investigație
În regiunea Lombardia este în vigoare o ordonanță care interzice desfășurarea activităților în aer liber, în bătaia directă a soarelui, între orele 12:30 și 16:00, până la 23 septembrie. Ancheta va stabili dacă această măsură a fost respectată în ziua în care tânărul și-a pierdut viața.

Și organizațiile sindicale din agricultură au reacționat după tragedie, solicitând măsuri suplimentare pentru protejarea lucrătorilor și susținând că un astfel de caz ar fi putut fi prevenit.

„Ne exprimăm profunda compasiune și suntem alături de familia tânărului muncitor. Ne aflăm în fața unei noi tragedii care lovește lumea muncii și care ne obligă la o reflecție serioasă. În agricultură se lucrează adesea în condiții complicate și dificile, mai ales în timpul verii, iar sănătatea și siguranța oamenilor trebuie întotdeauna puse pe primul loc. Un tânăr de 19 ani nu poate să-și piardă viața în timp ce muncește. Acest lucru trebuie să dea de gândit tuturor, instituțiilor, companiilor și partenerilor sociali, astfel încât siguranța să rămână întotdeauna o prioritate concretă și nu doar un principiu”, a declarat Marco Spadari, reprezentant al sindicatului Fai Cisl.

Moartea românului se adaugă altor patru decese înregistrate în rândul lucrătorilor agricoli din Italia, produse pe fondul temperaturilor extreme din această vară.

Potrivit Rotalianul, familia și apropiații lui Marian sunt în stare de șoc.

„Drum lin spre cer sufletul meu, te iubesc”, a scris o persoană din familie pe Facebook.

„Dumnezeu sa te odihnească în pace, nepoțelul meu drag, ai lăsat o mare durere in inimile noastre, dar mai ales in inimile părinților tăi. O sa ne lipsești foarte mult. Te iubim!!”, a scris o rudă.

Lasă un comentariu