Lumea teatrului și cinematografiei românești este în doliu după dispariția actriței Anca Pandrea, care s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Artista, cunoscută pentru cariera sa de zeci de ani și pentru povestea de iubire pe care a trăit-o alături de Iurie Darie, avea probleme serioase de sănătate în ultima perioadă.
Anca Pandrea suferea de cancer și fusese diagnosticată cu insuficiență cardiacă și respiratorie.
În ultimii ani devenise dependentă de aparatul de oxigen, iar în ultimele două săptămâni înainte de dispariție starea sa de sănătate s-ar fi degradat brusc. Actrița a fost internată, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Vestea a fost făcută publică de una dintre cele mai apropiate prietene ale sale, Ingrid Lalique, care a fost alături de actriță până în ultimele clipe.
Anca Pandrea nu renunțase la viață, în ciuda problemelor de sănătate În luna martie a acestui an, Anca Pandrea a vorbit despre starea sa de sănătate și despre felul în care încerca să se bucure de fiecare zi și deși era dependentă permanent de oxigen, actrița era o fire optimistă. Aceasta a mers la mormântul lui Iurie Darie, pentru a sărbători ziua de naștere a celui pe care l-a considerat marea sa iubire.
Actrița s-a pregătit pentru acel moment, s-a machiat, și-a pus mărgele și ochelari de soare și a mers la mormânt cu tort și șampanie.
„Îi dăm viață lui Iurie Darie. Este 14 martie și astăzi s-a născut puiul meu, în 1929. Mâncăm tort și bem șampanie aici, și apoi acasă”, mărturisea Anca Pandrea în exclusivitate pentru wowbiz.ro. Artista spunea atunci că aparatul de oxigen devenise parte din viața sa de zi cu zi, dar nu considera că vizita la mormântul lui Iurie Darie reprezenta un efort.
„Sunt dependentă de oxigen, în permanență. Dar este cineva acolo, care se numește Iurie Darie, și Georgeta, măicuța mea, și mă susțin. Nu am făcut efort să vin, niciodată nu va fi un efort. Am venit cu dragoste”, declara actrița.
Anca Pandrea a povestit și despre faptul că se bucură de fiecare moment din viața sa, chiar dacă problemele medicale îi limitau activitățile:
„Mă bucur pentru fiecare clipă a vieții pe care am avut-o și pe care o am în continuare. Mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Eu am râs, am vorbit, am dansat, numai pe sârmă n-am mers. Mă bucur de viață”.
Actrița a recunoscut că îi era dor de scenă și de atmosfera din teatru, însă aparatul de oxigen nu îi mai permitea să revină în condiții normale pe scenă:
„Mi-e dor de scenă, mi-e dor de scândura aia… scândura de scenă parcă are cu totul altceva decât orice altă scândură. De putut pot să mai joc, dar problema oxigenului… e o problemă să stai cu firul. N-ai cum.”
Anca Pandrea a fost ajutată până în ultimele sale clipe din viață În ultimii ani, Anca Pandrea nu a fost singură, pentru că prietena sa apropiată, Ingrid Lalique, împreună cu soțul acesteia, s-au ocupat de actriță și au ajutat-o cu lucrurile de care avea nevoie în viața de zi cu zi.
După dispariția actriței, Ingrid Lalique a transmis un mesaj emoționant pe Facebook, în care a vorbit despre cariera și personalitatea celei care i-a fost prietenă apropiată. „Cu profundă durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a celei care a fost Anca Pandrea, actriță emblematică a teatrului și cinematografiei românești”, a transmis aceasta.
În mesaj, prietena actriței a amintit și povestea de iubire dintre Anca Pandrea și Iurie Darie, cei doi fiind împreună mai bine de două decenii:
„În afara scenei, Anca Pandrea a fost un exemplu de loialitate și iubire necondiționată, trăind o poveste de dragoste unică alături de regretatul actor Iurie Darie, alături de care a împărtășit peste două decenii de viață și emoție”.
Ingrid Lalique a precizat că detaliile privind slujba de înmormântare urmează să fie anunțate ulterior.
Vestea dispariției Ancăi Pandrea a întristat pe toată lumea. Ioana Călugăreanu Mardare, o altă prietenă apropiată a Ancăi Pandrea, a publicat un mesaj plin de durere pe pagina personală de Facebook.
„Offff! Cuvinte nu mai am, nici lacrimi! Ancuța mea dragă, om fain și blând, acum poate ești liniștită că vei ajunge în brațele dragului tău Iura! Am sufletul tare trist, că noi ne-am văzut acum câteva luni, în primăvară, și așa ne-am bucurat amândouă de revedere!”, a scris aceasta. Prietena actriței a mai mărturisit că despărțirea este cu atât mai greu de acceptat cu cât ultima lor întâlnire avusese loc cu doar câteva luni înainte.
„Ancuța mea, nu te voi uita niciodată! Drum lin, către Iura al tău!”, a mai transmis Ioana Călugăreanu Mardare.
Anca Pandrea s-a născut pe 16 februarie 1946 și a avut o carieră de zeci de ani în teatru, cinematografie și televiziune. A debutat pe marele ecran încă din anii ’60 și, după finalizarea studiilor, a fost repartizată la Satu Mare. Dincolo de activitatea artistică, numele său a rămas strâns legat de cunoscutul actor Iurie Darie. După dispariția actorului, Anca Pandrea a continuat să vorbească despre el și să păstreze vie amintirea lui. „Momentele în care vorbesc cu Iura sunt momentele preferate ale zilei respective”, mărturisea Anca Pandrea.










