Cine este bărbatul care l-a găsit pe micuțul Alexandru: ”Am și eu doi copii și emoția a fost maximă”

Un băiețel de doar 5 ani, dispărut în apropierea orașului Sibiu, a fost găsit în viață după o operațiune de căutare care a ținut o țară întreagă cu sufletul la gură.

După mai bine de două zile de căutări intense, Alexandru a fost descoperit de echipajele de salvare într-o pădure aflată la aproximativ 2 km de locul dispariției.

Polițiștii, jandarmii și voluntarii au căutat neobosit prin pădure, folosind inclusiv camere cu termoviziune, în condiții dificile, cu temperaturi aproape de pragul înghețului. Fiecare minut a contat, având în vedere că micuțul a stat singur în sălbăticie fără apă și mâncare.

„Aveam un mic început de hipotermie. Am reușit să-l îmbrăcăm, să comunicăm puțin cu el. L-am izolat termic, l-am transportat până la elicopter. I-am dat puțină apă, ciocolată, banane, ce am avut la noi și i-a revenit zâmbetul pe buze”, a declarat salvatorul Mihail Soare.

Momentul găsirii și revederea emoționantă cu familia

Băiețelul a fost observat de un salvator din elicopter într-un luminiș stânjos.

„Momentul a fost emoționant, nu credeam că o să trăiesc așa ceva. Am și eu doi copii și emoția a fost maximă. Am primit o informație să cercetăm o anumită zonă, am trecut pe acolo, l-am văzut într-un luminiș. I-am făcut semn să rămână pe loc, el ne-a făcut cu mâna. Am aterizat în apropierea lui și ne-am dus pe jos să-l luăm.

El a vrut la mami”, a declarat salvatorul Mihail Soare.

Prima dorință a copilului a fost să meargă la mama sa, iar revederea cu părinții a fost un moment copleșitor de emoție. Tatăl băiețelului, cu lacrimi în ochi, a mulțumit echipelor de salvare:

„Faptele dumneavoastră, timpul foarte lung, stresul foarte mare… Vreau să vă mulțumesc mult, mult de tot. Datorită dumneavoastră, copilul meu este iarăși lângă mine”, a declarat tatăl.

Micuțul a parcurs pe jos aproximativ 2 km, iar supraviețuirea sa în condiții atât de vitrege a fost considerată un adevărat miracol.

„Am sperat într-o minune și uite, minunea s-a întâmplat. Este un miracol și e mare Dumnezeu”, au spus cei din sat.

După ce a fost stabilizat, Alexandru a fost transportat de urgență la spital pentru investigații medicale, iar starea lui este acum sub supraveghere medicală.

Alex a fost internat într-un salon alături de mama sa, iar ambii primesc consiliere psihologică și vor rămâne sub supravegherea medicilor pentru câteva zile, pentru a se asigura că se recuperează complet.

Lasă un comentariu