Pompierii din Giurgiu și București-Ilfov au fost mobilizați pentru stingerea unui incendiu produs la două gospodării din orașul Bolintin Vale.
Misiunea pompierilor a vizat localizarea și lichidarea unui incendiu de proporții care a afectat două gospodării și a provocat momente de panică în rândul localnicilor.
Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizate echipaje de la Detașamentul Bolintin Deal, Secția Mihăilești, Garda Roata de Jos și ISU București-Ilfov.
Dispozitivul de intervenție a inclus cinci autospeciale de stingere, o cisternă, o autospecială de salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, situația era critică. Flăcările cuprinseseră o gospodărie și toate bunurile din interior pe o suprafață de circa 100 mp, dar și o anexă.
Mai mult, incendiul se extinsese rapid la o a doua locuință, afectând sageacul și acoperișul acesteia pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
O localnică, în vârstă de 39 de ani, a avut un atac de panică și a fost transportată la spital de către ambulanța SMURD.
Intervenția promptă a pompierilor a limitat dezastrul. Salvatorii au reușit să oprească extinderea flăcărilor la restul casei cu etaj și la alte trei locuințe din apropiere.
Din primele informații, se pare că incendiul ar fi izbucnit din cauza unui un scurtcircuit electric, potrivit Giurgiuveanul.
Pentru a preveni izbucnirea unor astfel de incendii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență le recomandă cetățenilor următoarele măsuri de siguranță:
verificați periodic instalația electrică, cu ajutorul personalului autorizat;nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite;nu utilizați aparate electrice cu cabluri deteriorate sau fără ștecăr;nu alimentați simultan mai mulți consumatori electrici din același prelungitor;nu lăsați aparatele electrice sub tensiune atunci când nu le utilizați.










