Tragedia a avut loc în timp ce fata era într-o excursie cu cortul în Munții Altai din Rusia.
Snezhana Korolyova, originară din regiunea Novosibirsk, de profesie jurist și lucra pentru Ministerul pentru Situații de Urgență din Rusia, a murit subit, în mod tragic, în munți, la doar o zi după ce a fost cerută de soție.
Nenorocirea a avut loc sub ochii partenerului, căci amândoi erau în drumeție, într-un camping din satul Artybash, în apropierea lacului Teletskoye, în jurul orei 01:00 noaptea.La momentul acela, animalul sălbatic a ajuns în cortul celor doi și a târât-o pe tânără afară, peste râul Biya, provocându-i moartea.
Martorii tragediei spun că s-a încercat salvarea femeii, dar în zadar. Deși oamenii au încercat să îndepărteze animalul, iar paznicii și polițiștii au tras chiar și focuri de armă în aer pentru a speria animalul, însă totul a fost în zadar.
După cele întâmplate, fiind martor la o scenă de groază, iubitul femeii a rămas în stare de șoc, văzând că animalul a îngropat-o în pământ pe tânăra de 28 de ani, după ce a ucis-o.Tragedia i-a făcut pe oamenii legii să declare alertă sporită în zonă, iar turiștilor le-a fost interzis să campeze în pădure sau pe malul lacului, în timp ce animalul sălbatic este în continuare căutat.
De asemenea, procuratura din Republica Altai a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs atacul.










