Din locul în care mă aflam, nu îl puteam vedea bine pe Mihai. Auzeam însă fiecare cuvânt.
— Nu trebuia să vii aici, spunea el pe un ton pe care nu i-l mai auzisem niciodată.
Vocea lui nu mai era caldă și liniștitoare.
— Trebuia să mă asigur că totul merge conform planului, i-a răspuns un alt bărbat.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Femeia are bani? a întrebat necunoscutul.
— Are. Dar nu te grăbi. Mâine pleacă și încă nu am obținut ce trebuie.
Pentru câteva secunde n-am mai putut respira.
Eu eram femeia despre care vorbeau.
Am vrut să mă conving că înțelesesem greșit, dar următoarele cuvinte mi-au spulberat orice îndoială.
— Ai aflat unde ține cardurile și actele?
Picioarele au început să-mi tremure.
Cu o zi înainte, Mihai mă întrebase, aparent nevinovat, dacă îmi țineam pașaportul în seiful hotelului. Îmi spusese că în oraș existau hoți de buzunare și că era îngrijorat pentru mine.
M-am retras încet, încercând să nu fac niciun zgomot.
Atunci am lovit cu geanta marginea unei mese metalice.
N-am mai stat să mă gândesc la vârsta mea, la geanta lăsată lângă masă sau la faptul că restaurantul îmi era complet necunoscut.
Am ajuns lângă recepția restaurantului și m-am apropiat de angajatul care îl salutase pe Mihai la intrare.
Bărbatul s-a uitat nedumerit la mine.
Dar acum îi vedeam zâmbetul cu totul diferit.
— Este o neînțelegere, a spus el. Prietena mea s-a speriat.
— Nu sunt prietena lui! am strigat. Vă rog să nu mă lăsați să plec cu el!
Angajatul s-a așezat imediat între noi.
— Atunci așteptăm poliția și le explici lor.
Atunci am știut că avusesem dreptate să mă tem.
Poliția a venit la scurt timp. Le-am povestit tot ce auzisem și le-am arătat fotografiile și mesajele pe care le aveam de la Mihai.
Când le-am spus numele complet pe care mi-l dăduse, unul dintre polițiști a ridicat sprâncenele.
Mai târziu aveam să aflu că bărbatul pe care îl cunoscusem nu se numea Mihai și nici nu era văduv.
Fusese implicat în mai multe cazuri în care femei singure, aflate în vacanță, fuseseră convinse să-i ofere bani sau informații bancare.
Unele dintre ele pierduseră economii strânse într-o viață.
În acea noapte m-am întors la hotel însoțită de un polițist.
Mi-am schimbat camera și am sunat-o pe fiica mea.
Când i-am auzit vocea, am început să plâng.
Mă așteptam să mă certe. Să-mi spună că fusesem naivă și că la vârsta mea ar fi trebuit să fiu mai prudentă.
Dar ea a tăcut câteva secunde și apoi mi-a spus:
— Mamă, vreau să mă asculți. Faptul că ai avut încredere într-un om nu înseamnă că ai greșit dorindu-ți să fii fericită. El a greșit folosindu-se de încrederea ta.
A doua zi trebuia să mă întorc în România.
Dimineața, însă, mi-am privit valiza și am luat o decizie.
Nu aveam să-i permit acelui om să transforme prima mea călătorie singură într-o amintire dominată doar de frică.
Mi-am petrecut ultima zi plimbându-mă prin oraș.
Am mâncat într-o cafenea mică, am cumpărat o carte și am stat aproape o oră pe o bancă, privind oamenii care treceau.
Promisiunea mea de a spune „da” vieții nu fusese greșită.
Doar că uitasem că uneori trebuie să spui și „nu”.
Ci celor care îți cer să ignori vocea aceea mică din interior care îți spune că ceva nu este în regulă.
Și, spre disperarea fiicei mele, nici la întâlniri.
Prima întâlnire este întotdeauna într-un loc public. Cineva apropiat știe unde mă aflu. Iar dacă ceva mi se pare suspect, nu mai încerc să-mi spun că „probabil exagerez”.
La 67 de ani am învățat o lecție pe care ar fi trebuit poate să o învăț mult mai devreme:
Prudența nu înseamnă să renunți la viață.
Înseamnă să ai grijă de tine în timp ce o trăiești.
Iar dacă mă întrebați dacă o femeie de 67 de ani are dreptul să iubească din nou, răspunsul meu este simplu:
Fericirea nu are termen de expirare.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
