„Al șaptelea copilaș” Anca Serea tocmai a anunțat că…

Anca Serea, anunț neașteptat. Încă un membru și-a făcut apariția în familie.

Surpriză în familia Ancăi Serea! Vedeta a ajuns acasă cu un nou membru al familiei, spre bucuria copiilor. Aceștia nu au știut ce îi așteaptă până în momentul în care au deschis cutia pe care mama lor le-a adus-o. Ce se afla în interior?

O surpriză de proporții îi aștepta pe copiii Ancăi Serea acasă. Vedeta a ales să aducă în familie un nou patruped, Crispy, pe care l-a prezentat celor mici. Întâlnirea a fost una plină de emoție, iar copiii s-au atașat pe loc de cățeluș. Anca Serea a mărturisit că aceștia s-au îndrăgostit iremediabil de noul lor prieten.

Înainte ca noul patruped să ajungă acasă, Anca Serea s-a ocupat ca acesta să aibă propriul său loc în locuință. Vedeta i-a amenajat un mic colțișor special, pregătit pentru venirea lui Crispy, un cățeluș din rasa Cavapoo. Momentul întâlnirii cu familia a fost unul plin de emoție și a fost surprins de Anca Serea și distribuit ulterior în mediul online. Cățelușul a fost adus într-o cutie, iar copiii au fost cei care au avut misiunea de a o deschide. Bucuria lor a fost imediată: fiecare dintre ei l-a luat pe rând în brațe pe Crispy și s-a jucat cu el.

„Faceți cunoștință cu Crispy, cel mai nou și, probabil, cel mai răsfățat membru al familiei noastre. A venit în viața noastră și, în doar câteva zile, ne-a cucerit pe toți”, a scris Anca Serea în descrierea videoclipului postat pe Instagram.

Anca Serea, probleme de sănătate Cu o perioadă extrem de aglomerată în față, Anca Serea trebuie să facă față și unei răceli puternice. Vedeta a dezvăluit pe Instagram că nu se simte deloc bine în aceste zile, după ce s-a trezit cu gâtul inflamat, dureri de cap și o stare accentuată de slăbiciune.

Problemele de sănătate apar într-un moment în care are programul încărcat. Sara, fiica sa, urmează să înceapă facultatea, iar pregătirile pentru noul an școlar sunt în plină desfășurare. Totodată, mama Ancăi Serea este internată în spital, ceea ce reprezintă o altă sursă de îngrijorare pentru vedetă.

Pe lângă toate acestea, Anca trebuie să ajungă la o nuntă în Chișinău și are de pregătit numeroase bagaje, astfel că zilele următoare se anunță la fel de solicitante.

Deși ar avea nevoie de odihnă, Anca Serea nu își poate permite să pună pe pauză toate planurile pe care le are în această perioadă. Vedeta speră să se pună rapid pe picioare și mărturisește că se roagă pentru puterea de a trece cu bine peste toate responsabilitățile. Momentan, câteva clipe de liniște sunt binevenite, iar Crispy îi ține companie în timp ce aceasta se odihnește în pat. „Voi auziți ce se întâmplă la noi în casă? Vă imaginați cum e viața cu mulți copii? Am salvat cățelul de pe mâna lor, așa că astăzi vreau să vi-l prezint pe cel de-al șaptelea copilaș, care este această superbitate”, a spus Anca Serea, în timp ce pe fundal se aud țipetele copiilor.

Lasă un comentariu