Andreea Bălan, despre viața alături de Victor Cornea și planurile de vară: „Mersul la turneele lui înseamnă vacanță”
Andreea Bălan are o vară aglomerată, împărțită între concerte, proiectele din mediul online, timpul petrecut alături de cele două fiice și deplasările internaționale împreună cu Victor Cornea.
Artista a vorbit despre vacanțele familiei, relația dintre fiicele sale și partenerul ei, dar și despre stilul de viață pe care îl urmează.
Îl însoțește pe Victor Cornea la turnee
Andreea Bălan spune că profită de vacanța copiilor pentru a petrece mai mult timp împreună și, atunci când programul îi permite, îl însoțește pe Victor Cornea la competițiile din străinătate.
„A început vacanța, fetițele sunt în vacanță, o să plecăm în vacanță cu ele. Și, totodată, eu îl însoțesc pe Victor la turnee pentru că joacă peste tot în lume, așa că pentru mine mersul la turneele lui înseamnă vacanță”, a declarat artista.
Fiicele sale și-au făcut deja o listă cu activitățile pe care și le doresc în această vară, printre care mersul la mare, la piscină, în parc și plimbările cu bicicleta.
„Le-am format independente de mici”
Artista spune că vacanțele sunt acum mai ușor de gestionat, deoarece fetele sale, în vârstă de 9 și 7 ani, au devenit mai independente.
„Le învățam să se îmbrace singure, să-și poarte de grijă, dacă-și pierd lucrurile… asta e, să-și asume. N-am cocoloșit. Le-am format independente de mici”, a explicat Andreea Bălan.
Aceasta spune că le-a obișnuit să își facă ordine în cameră, să aibă grijă de lucrurile personale și să își asume greșelile.
Relația fiicelor cu Victor Cornea
Andreea Bălan a vorbit și despre relația apropiată dintre Victor Cornea și cele două fete.
„Se joacă foarte mult și îl iubesc foarte mult”, a spus artista, explicând că cei trei petrec mult timp împreună.
Despre viața de cuplu după căsătorie, aceasta afirmă că lucrurile au rămas firești și că relația a evoluat natural.
„Nu s-a schimbat nimic de când ne-am căsătorit, pentru că totul a venit firesc, la trei ani de când ne-am cunoscut, și totul s-a întâmplat corect și la timpul potrivit”, a declarat ea.
Cum își crește copiii
Artista spune că încearcă să reacționeze cu răbdare atunci când fiicele sale greșesc și să înțeleagă motivele din spatele comportamentului lor.
„Copiii nu greșesc mai niciodată din intenție rea. (…) Dacă fac o greșeală, nu o fac din răutate”, a explicat aceasta.
Andreea Bălan spune că încearcă să se pună în locul copiilor înainte de a reacționa și să le ofere libertate, dar și responsabilități.
Două mese pe zi și sport regulat
Artista a vorbit și despre stilul de viață prin care își menține forma fizică.
Spune că, de regulă, mănâncă două mese pe zi, nu renunță la micul dejun și încearcă să includă proteine, legume și alimente cât mai simple.
„În general, dimineața mănânc ouă pentru că trebuie să ai proteine. Un avocado, salată, roșii, brânză. Și apoi mai mănânc pe la 17:00–18:00 încă ceva, paste, pește. După 19:00 seara nu mai mănânc”, a explicat artista.
Aceasta spune că evită carnea de porc și produsele de patiserie și că face sport zilnic. Desertul său preferat rămâne însă amandina, pe care o numește „prăjitura copilăriei”.
Concerte în fiecare weekend
Andreea Bălan continuă să aibă un program profesional încărcat, cu spectacole în mai multe orașe din țară.
„Am concerte în fiecare weekend, în țară, peste tot. Și asta e meseria mea de artist”, a spus aceasta.
În plus, artista afirmă că se ocupă personal de strategia și postările de pe propriile pagini de socializare, chiar dacă lucrează cu o echipă pentru filmări și campanii.










