vValentin Sanfira, reacție după videoclipul în care Codruța Filip apare arzând o rochie de mireasă: „Nu am apucături de piroman”
Valentin Sanfira a reacționat după ce în mediul online au apărut imagini cu fosta sa soție, Codruța Filip, într-un videoclip în care o rochie de mireasă este cuprinsă de flăcări.
Gestul artistei a stârnit numeroase reacții și speculații, mai ales în contextul divorțului dintre cei doi.
Codruța Filip a apărut într-un videoclip cu o rochie în flăcări
Imaginile fac parte dintr-un proiect muzical în care Codruța Filip interpretează o poveste despre dezamăgire în dragoste și trădare.
„Am să mă-mbăt și-am să vin la nunta ta / În rochie albă, să fiu mai frumoasă decât ea / Să îți amintești lângă mine cum era”, sunt câteva dintre versurile piesei.
În mediul online, mai mulți fani s-au întrebat dacă rochia incendiată era chiar cea purtată de artistă la propria nuntă. Potrivit informațiilor disponibile, este vorba despre o altă ținută.
Valentin Sanfira a venit cu o replică ironică
La scurt timp, Valentin Sanfira a anunțat o nouă colaborare muzicală cu Natalia Gordienko, intitulată „Dragostea-i ca focul”.
„Există povești care se scriu în tăcere și povești care se cântă. Astăzi vă dăruim «Dragostea-i ca focul», o piesă în care am pus suflet, emoție și bucuria unei colaborări speciale alături de Natalia Gordienko”, a transmis artistul.
Un internaut a observat asemănările dintre cele două proiecte și a comentat: „Unul arde cămașa, alta rochia de mireasă și uite așa își spun fiecare oful! Domnișoara cam seamănă cu Codruța!”.
Valentin Sanfira a răspuns imediat, cu o replică ce a fost interpretată drept o aluzie la videoclipul fostei sale soții.
„Eu nu am ars nimic. Este o colaborare cu Natalia Gordienko și videoclipul a fost creat de regizor. Nu am apucături de piroman”, a scris artistul.
Replica sa a atras rapid atenția fanilor, care au interpretat mesajul drept o săgeată subtilă către Codruța Filip.










